Bumacov: Producătorii de fructe şi legume vor şti într-o lună dacă pot să reia exporturile spre Rusia

Embed:

Producătorii de fructe şi legume din Moldova vor şti într-o lună dacă pot să reia exporturile spre Federaţia Rusă. Asigurarea vine din partea ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, şi a fost făcută după vizita sa la Moscova. 

Experţii economici mizează mai mult pe piaţa internă şi pe cea europeană, care ar putea fi cucerită sub un brand de ţară.

"Noi nu suntem prezenţi în supermarketurile din Moldova. De ce nu am coagula agricultorii pomicoli având experienţa bună a vinificatorilor sub un brand de Fruit of Moldova şi deja de aplicat abţibild pe fiecare produs, indiferent de producător?", a menţionat expertul economic, Vitalie Rapcea.

Specialiștii susţin că statul ar trebui să-i ajute mai mult pe cei care investesc în agricultură şi obţin performanţă.

"Se atrage atenţia la dotarea cuiva, dar nu la performanţa în sectorul de producere. Nu sunt stimulate nişte activităţi care să aducă pe prim-plan nişte companii care-şi fac treaba foarte bine", a spus expertul în agricultură Viorel Chivriga

Vasile Bumacov a efectuat în această săptămână o vizită de lucru la Moscova, unde a discutat cu autorităţile din Federaţia Rusă despre embargoul asupra importului produselor agricole moldovenești.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu