"Buldozerul din Manchester"! Vadim Cobîlaş, despre cariera sa din Anglia

Embed:

"Buldozerul din Manchester!" Aceasta este porecla dată de suporterii englezi rugbyst-ului moldovean, Vadim Cobîlaş, de la formaţia Sale Sharks. Cobîlaş spune că s-a acomodat de minune în Anglia, iar singura problemă este vremea ploioasă.

Vadim Cobîlaş este unul dintre jucătorii de bază nu doar ai naţionalei Moldovei, dar şi a echipei Sale Sharks, din prima ligă engleză de rugby. Acesta joacă în atac, pe poziţia de pilier, iar fanii locali i-au dat şi o poreclă:

"Câteodată mai stigă: "Buldozer!" Dar nu e o poreclă oficială. Avem un grup de fani organizaţi. Şi în deplasare când avem meciuri şi acasă. E o atmosferă frumoasă pe teren. Suportul lor îl simţim cu toţii".

Cobîlaş joacă la Sale Sharks, formaţie din suburbia oraşului Manchester, din 2011. "M-am acomodat. Cu colegii mă înţeleg foarte bine. Îmi place echipa, îmi place ce fac acolo. Nu-mi place timpul de acolo, ploios, dar m-am acomodat. Contractul este valabil până la sfârşitul sezonul, dar posibil să mai prelungesc cu această echipă", a spus Cobîlaş.

Cu Vadim Cobîlaş în lot, Sale Sharks a terminat campionatul pe locul şase în sezonul 2011-2012 şi pe locul zece, sezonul trecut. După şapte etape disputate în acest sezon, Sharks ocupă locul opt din 12 echipe ale primii ligi engleze de rugby.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu