Bugetul ţării va avea de câştigat peste 20 de milioane de lei graţie proiectului "Loteria Naţională a Moldovei"

Embed:

În acest an, bugetul ţării va avea de câştigat peste 20 de milioane de lei graţie proiectului "Loteria Naţională a Moldovei". Declaraţia a fost făcută de administratorul firmei partenere, Plamen Milanov în cadrul emisiunii Zi de Zi. Potrivit lui, pe lângă veniturile la buget şi oamenii simpli au de câştigat.

"Ce oferă Loteria Naţională din punct de vedere social nu văd cei de la guvernare. Timp de opt luni de când acest proiect există, cel puţin 200 de oameni, cei care au câştigat premii mari, nu se vor gândi minimum doi ani să plece din ţară. Este foarte important, iar unii dintre ei îşi îmbunătăţesc starea financiară şi nu vor pleca niciodată din Moldova", a spus partenerul S.A. "Loteria Naţională a Moldovei", Plamen Milanov.

Mai mult, el a declarat că intenţia autorităților de a impozita câștigurile vor duce, inevitabil, la pierderea încrederii în stat mai ales din partea investitorilor străini, dar și la diminuarea veniturilor bugetare.

"Partenerii bulgari care au investit în acest domeniu sunt cel puţin miraţi, mai ales pentru că în contractul semnat cu Loteria Naţională, care este o instituţie a statului, este clar stipulat că modificări în legislaţie nu vor fi. Acum nu vreau să discut despre cât de mare poate fi impactul negativ asupra statului dacă nu vor fi respectate condiţiile stipulate în contract", a spus partenerul S.A. "Loteria Naţională a Moldovei", Plamen Milanov.

Nicolae Piatac, vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv, invitat la aceeaşi emisiune a declarat că loteriile sunt unele din sursele de finanțare a sportului, de pregătire pentru Jocurile Olimpice, şi alte competiții internaţionale.

”În Italia, de exemplu, veniturile din loterii și pariuri merg spre dezvoltarea sportului de masă și a celui de performanță. Același mecanism funcționează în Țările Baltice. Autoritățile creează condiții pentru dezvoltarea unei astfel de afaceri, iar loteriile investesc în proiecte sportive", a spus vicepreşedintele CNOS, Nicolae Piatac.

Iniţiativa de a impozita câştigurile mai mari de 240 de lei cu 12 la sută şi de a anula facilităţile fiscale pentru activitățile din domeniul jocurilor de noroc, aparţine deputaţilor PAS Dumitru Alaiba şi Radu Marian. În cadrul unor dezbateri pe marginea proiectului, organizate recent, de Clubul presei economice, Dumitru Alaiba a menţionat că este incorect ca veniturile din salariu, din activitatea de producţie sau prestarea serviciilor, de pildă, să fie impozitate, iar cele din jocurile de noroc nu.

Deputaţii mai invocă faptul că, datorită unui regim fiscal favorabil, industria jocurilor de noroc se dezvoltă, dar statul nu câştigă sume considerabile de bani din asta.

În acelaşi timp, autorii iniţiativei se contrazic şi spun că statul nu ar trebui să vadă jocurile de noroc drept o sursă indispensabilă pentru veniturile bugetului. Iniţiativa a fost avizată pozitiv de Guvern şi urmează să fie supusă votului în legislativ, astfel încât din 1 septembrie să intre deja în vigoare.

Lasă un comentariu