BUCURIE PENTRU PENSIONARI. Peste jumătate de beneficiari şi-au ridicat AJUTORUL UNIC DE 600 DE LEI, de Paşte

Embed:
Mai bine de jumătate dintre cei aproximativ 613 mii de beneficiari şi-au ridicat ajutorul unic de 600 de lei oferit de Paşte. Banii sunt oferiţi pensionarilor, persoanelor cu nevoi speciale şi beneficiarilor de alocaţii sociale care au venituri de până la două mii de lei. Pentru a primi banii, la oficiile poştale din ţară, uneori, se formează cozi, iar bătrânii care au probleme de sănătate primesc ajutorul direct acasă. Iulia şi Petru Onofrei din satul Hârtopul Mare, raionul Criuleni, au rămas plăcut surprinşi când au văzut poştaşul la uşa casei.

"Bună ziua, haideţi în casă să vă dau pensia."

Soţii Onofrei, care au crescut patru copii, spun că din cei 1200 de lei vor pregăti o masă de sărbătoare şi vor cumpăra cadouri pentru nepoţi şi strănepoţi.
 
"Iaca moşnege, ne-au dat ajutor!! O să ne cumpărăm şi una şi alta, o bomboană, o bucată de carne. "

"Tare, dar tare bine o să ne mai prindă. Că am cam cheltuit banii, mi-am luat acum lemne, dar iaca vine Paştele, trebuie să luăm câte ceva. Am zece nepoţi, şase strănepoţi şi cât de puţin, măcar câte ceva dulce, dar trebuie să le iau. Pentru că vin la mâca şi cer", a declarat Iulia Onofrei, beneficiară. 

"Vin toţi de sărbători şi vrem să le dăm şi lor câte ceva din ce am câştigat noi, să înţeleagă şi ei că ne-au dat aceşti bani", a zis Petri Onofrei, beneficiar.

Iar la Oficiul poştal din sat oamenii stau la rând ca să-şi ridice banii.

"Poftim, cei 600 de lei. "

"O să-i ţin şi de Paşte, şi de Paştele Blajinilor. Mai cumpăr câte ceva pentru nepoţi, nepoate. "

"Mulţumim lui Dumnezeu şi celui care ne dă aceşti bani. O să cumpărăm şi noi de Paşte ce trebuieşte."

"D-apoi cum! Ne vor prinde bine şi la sănătate, şi prin gospodărie."

Legea privind acordarea ajutorului de Paşte a fost aprobată prin asumarea răspunderii de către Guvern, după o iniţiativă a președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Acelaşi ajutor a fost oferit şi de Crăciun.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu