Bucurie pentru copii. Un teren de joacă a fost amenajat în parcul casei de cultură din Floreşti

Embed:
Motiv de bucurie pentru copiii din oraşul Floreşti. Micuţii vor putea petrece timpul liber pe un nou teren de joacă amenajat în parcul casei de cultură din localitate.

Copiii spun că au aşteptat mult să se distreze pe tobogane şi leagăne noi:

"Îmi place foarte tare acest teren de joacă. Este colorat, vesel. Da, cred că o să venim după şcoală".

"Aici îmi place cel mai mult că sunt mulţi copii. Cel mai mult îmi place balansoarul".

"Cel mai mult îmi place fluturaşul".

Părinţii şi bunicii sunt foarte bucuroşi şi spun că de acum încolo plimbările prin parc vor fi mai vesele:

"Ca să nu stea pe acasă, mai bine să se joace. Văd că sunt fericiţi".

"Sigur că e o mare bucurie să îmi văd copilul fericit, aproape de casă, jucându-se aici".

Localnicii i-au mulţumit deputatului Eugeniu Nichiforciuc şi spun că datorită lui dorinţa lor a fost îndeplinită. Democratul susţine că este mulţumit de modul în care a fost implementat proiectul.

"Locuitorii din acestă zonă a oraşului au avut curajul şi au adunat 250 de semnături de la părinţi pentru a le instala acest teren. Este o investiţie nu doar în copii, e o investiţie în viitorul Republicii Moldova. Mizăm foarte mult ca prin aceşti paşi concreţi, tineretul nostru să nu plece, părinţii să rămână să muncească în ţară lângă copii", a declarat Eugeniu Nichiforciuc, deputat în Parlament.

Astfel de spaţii au fost amenajate şi în alte localităţi ale raionului Floreşti, iar până la sfârşitul anului vor fi construite încă opt terenuri noi. Pentru amenajarea unei zone de joacă moderne se alocă în jur de 60 de mii de lei.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu