Bucurie mare pentru locuitorii din Hagimus: A fost deschis un nou oficiu al medicilor de familie

Embed:

Locuitorii din Hagimus, raionul Căușeni, se bucură acum de servicii medicale de calitate. De opt luni, aici a fost deschis un nou oficiu al medicilor de familie, în cadrul proiectului "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii", finanţat de Uniunea Europeană şi
implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

De când centrul şi-a deschis uşile, numărul persoanelor care vin aici a crescut până la 3500. O bună parte dintre ele sunt din stânga Nistrului, dar și din localitățile vecine.

Până nu demult, în încăperile în care oamenii primeau ajutor medical cădea tencuiala, prin geamuri sufla vântul, iar utilajele erau defecte şi nu mai puteau fi folosite, îşi amintesc localnicii.

”Mergeam la medic în policlinica veche. Acolo era mai frig, mai întunecos, utilajele vechi, dar aici e tot nou, e tot frumos.”

”Acolo condițiile erau mai rele. Era apă subsol, nu era așa calitate cum e aici.”

”A fost o clădire cu 3 etaje, dar a fost construită într-un loc unde era mlaștină și era veșnic ud, veșnic mușed. Era mare și n-o putei încălzi, gazul era scump. Oamenii se duceau acolo și veneau mai bolnavi, decât se duceau. Adică într-adevăr era nevoie de ceva mai compact”, a spus primarul satului Hagimus, Anatol Iepure.

Noua clădire dispune acum de încălzire autonomă, apeduct și canalizare. Important este că s-au redus semnificativ şi cheltuielile pentru întreţinerea edificiului.

”Acum e cerul și pământul. E cald și e mai econom aici. Cu 40% mai puțin gaz cheltuim, asta e economia care merge. Electricitatea nu-i aceea ca cum era acolo”, a spus medicul de familie, Eugen Opincă.

Cei mai bucuroşi de condiţiile moderne în care muncesc sunt lucrătorii medicali. Aceştia deservesc zilnic până la 35 de pacienţi, care vin şi din stânga Nistrului.

”Vin din Gîsca, vin din Bender, chiar avem vreo patru pacienți din raionul Slobozia, înregistrați la noi și sperăm că vor fi mai mulți”, a spus asistenta medicală, Elena Medvedeva.

Proiectul a costat peste 123 de mii de euro.

”Avem nevoie de servicii pentru cetățeni, fără a face diferența dintre acest sat sau altul. Pentru oameni este importantă calitatea serviciilor”, a spus managerul de proiecte, Fabian Schaeffer.

Centrul medicilor de familie din Hagimus face parte din cele peste 80 de obiecte de infrastructură, realizate în scopul consolidării încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru, prin implicarea acestora în proiecte comune de dezvoltare.

Lasă un comentariu