Bucurie fără margini într-o familie cu opt copii. Au primit în dar toate rechizitele necesare pentru noul an de şcoală

Embed:

Bucurie fără margini într-o familie cu opt copii, inclusiv patru de vârstă şcolară, din oraşul Leova. Cei patru elevi vor începe noul an de studii cu toate cele necesare. Ei au primit în dar rechizite şi cărţi. Nu au rămas fără daruri nici micuţii, care se bucură de jucării noi. Familia numeroasă va avea de astăzi şi un calculator, care până acum era doar un vis.

Soţii Boiştean educă opt copii. Mezinul familiei are un an şi jumătate, iar băiatul cel mare a împlinit 19 ani. Toţi zece trăiesc din salariul de 3 000 de lei al tatălui. Părinţii spun că dacă nu primeau aceste daruri, nu ar fi avut bani pentru toate cele necesare de şcoală.

"Eu am cumpărat câte ceva pentru şcoală, dar nu mi-au ajuns bani pentru rechizite. Când am văzut că ghiozdanele pe care le-au primit copii sunt pline cu rechizite, m-am bucurat mult. Am aşteptat un ajutor", spune mama copiilor, Aliona Boiştean.

Iar copiii spun că abia aşteaptă acum să meargă la şcoală.

"Am avut doar ghiozdanul de anul trecut, dar aveam nevoie de rechizite. Am primit ghiozdan nou, caiete, penal, creioane, ascuţitori, plastilină, guaşe, carioce şi un set de pensule".

Familia s-a mutat de şapte ani în casa bunicilor. Pereţii sunt plini de mucegai şi necesită reparaţii. Părinţii au început lucrările într-o cameră, dar nu pot face mare lucru în lipsa banilor.
 
"Casa e din 1930 şi a fost inundată. Facem camera asta pentru fete, că acum stau împrreună cu băieşii, dar vrem să fie deoparte. Avem nevoie de bani să schimbăm ferestrele, podeaua", spune tatăl celor opt copii, Eugen Boiştean. 
 
Reprezentanţii fundaţiei Edelweiss, care au venit cu daruri la familia Boiştean, spun că vor face tot posibilul să ajute în continuare aceşti oameni.
 
"Familia deja a înaintat încă o cerere pentru că au nevoie de reparaţii şi la Consiliul Fundaţiei Edelweiss următor o vom discuta şi când vom avea posibilitate o vom ajuta în continuare", a declarat directorul executiv al Fundaţiei Edelweiss, Lara Moraru. 
 
Soţii Boiştean estimează că pentru finalizarea reparaţiei în casă şi pentru a conecta locuinţa la reţeaua de gaze au nevoie de cel puţin 50 de mii de lei.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu