Bucură o inimă de mamă! Membrii unei organizaţii colectează daruri pentru femeile care sunt nevoite să-şi crească singure copiii

Embed:

O mulţime de mame ajunse în situaţii dificile au nevoie de ajutor pentru a face faţă greutăţilor. Anume din această cauză, organizaţia de binefacere "Ajută un om" a lansat acţiunea "Adoptă o mamă". În cadrul acesteia, sunt colectate daruri pentru femeile care sunt nevoite să-şi crească singure copiii.

"Rugămintea noastră este ca tote lucrurile să fie noi. Nu este o simplă donaţie, este un cadou pentru o mamă şi invităm oamenii să doneze lucruri utile şi necesare unei mame. Un ruj, o cremă pentru faţă, o pijama, un halat", a menţionat Doina Cernavca, preşedintele organizaţiei "Ajută un om".

Pentru ca bucuria să fie mai mare, cadourile sunt ambalate frumos.

"Activez într-o organizaţie non-guvernamentală, care are grijă de familii vulnerabile. Ştiu foarte bine cu ce probleme se confruntă aceste femei şi cât de importantă pentru ele este susținerea. Am adus câteva obiecte pe care vreau să le ofer altor femei", a declarat Anastasia Ivanova, psiholog.

Pachetele pot fi aduse în două cafenele din Chişinău.

"Acţiunea caritabilă va continua până pe data de 31 martie. Toţi doritorii au suficient timp să vină la noi în orice zi, între orele 07:30 şi 22:00 şi să doneze ceva", a specificat valeria Jero, angajată a unei cafenele

Anul trecut, datorită acţiunii "Adoptă o mamă", 24 de femei din Chişinău s-au bucurat de daruri speciale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu