Un incendiu a izbucnit în această noapte într-un bloc locativ cu 2 nivele din orașul Ialoveni. La fața locului au intervenit două echipe de pompieri.
Potrivit salvatorilor, arderea s-a produs în jurul orei 02:05, în bucătăria apartamentului de la etajul întâi. În apartamentele de la etajul doi au rămas blocate șase locatari. În mai scurt timp, cu ajutorul scării culisabile, salvatorii au reușit evacuarea acestora, inclusiv a doi minori în vârstă de 10 și 15 ani.
Din fericire, nicio persoană nu au avut de suferit. Arderea a fost localizată către ora 02:25, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 02:44.
Flăcările au mistuit mai multe bunuri materiale din bucătăria apartamentului cu suprafața de 10 m2 și parțial antreul apartamentului.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.