BRUCE, ANTRENOR LA NEWCASTLE. Tehnicianul a semnat un contract pe trei sezoane

Steve Bruce este noul antrenor al clubului Newcastle United din Premiere League. Tehnicianul englez a semnat un contract valabil pe trei sezoane.

El l-a succedat pe spaniolul Rafael Benitez, care a antrenat gruparea de pe Saint James' Park mai bine de trei ani.

Noul antrenor al "coţofenelor" îi va avea alături pe secunzii Steve Agnew şi Stephen Clemence. Fost jucător la Mancheste United, Bruce este și un tehnician experimentat, cu aproape 400 de meciuri pe banca unor grupări din Premier League.

El a antrenat la Sheffield United, Huddersfield, Wigan Athletic, Crystal Palace, Birmingham City, FC Sunderland, Hull City şi Aston Villa Birmingham.

Ultima sa experienţă a fost în Championship, eşalul valoric secund al fotbalului englez, la Sheffield Wednesday, club ce l-a instalat în funcţie în luna februarie a anului curent, pentru finalul de campionat .

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu