Brînzan, cu antecedente penale în SUA. Ministrul Economiei ar fi înșelat filtrele de integritate ale premierului Maia Sandu

Embed:

Ministrul Economiei, Vadim Brînzan, ar fi înşelat filtrele de integritate ale premierului Maia Sandu. Acesta ar avea un CV falsificat și antecedente penale în SUA, potrivit unei noi investigații realizată de portalul Zeppelin. Autorii articolului prezintă probe din bazele de date ale instituțiilor de drept din Statele Unite.

Ministrul Brînzan respinge acuzaţiile.

Potrivit zeppelin.md, documentele obținute deconspiră marea taină a ministrului Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, - dosarul penal pe care acesta l-ar fi ascuns de colegii săi din Guvern.

Dosarul pe numele lui Vadim Brînzan a fost deschis în data de 7 octombrie 2015 în statul american Florida. Actualul ministru al Economiei din Moldova a fost atunci acuzat de încălcarea gravă a regulilor de circulație, mai concret de depășirea regimului de viteză admisibil. Trei luni mai târziu, acesta a fost găsit vinovat de Curtea de Justiție din Palm Beach și condamnat condiționat.

Un alt detaliu care pune în umbră trecutul lui Brînzan în SUA este averea sa. Mai precis, potrivit zeppelin, este dubios faptul că în bazele de date americane apar informații precum că Brînzan ar deține o singură companie înregistrată în SUA, cu denumirea "LOGOS CAPITAL MANAGEMENT LLC". Numai că el nu a inclus-o şi în declarația de avere depusă la numirea în funcția de ministru. În schimb, demnitarul a inclus în declarația de avere denumiri ale unor companii pe care le-ar deține, dar care nu apar însă în bazele de date oficiale din SUA.  

Consilierul ministrului Economiei şi Infrastructurii, Alina Merlici, a declarat pentru PUBLIKA TV că ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, nu a avut vreun dosar penal în statul american Florida. Cât despre alte acuzaţii, care se regăsesc în investigaţia Zeppelin, Alina Merlici a refuzat să le comenteze şi le-a catalogat drept neîntemeiate.

loading...

Lasă un comentariu