Brigada de poliţie cu destinaţie specială "Fulger" a marcat 26 de ani de la fondare (FOTOREPORT)

Focuri de armă şi infractori destul de periculoşi, dar puşi la pământ în doi timpi şi trei mişcări. Acţiunile s-au derulat, astăzi, la sediul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială "Fulger". Astfel, subdiviziunea de elită a ministerului de Interne a marcat 26 de ani de la fondare.

După ce au escaladat înălţimi, ofiţerii au efectuat lupte corp la corp. Şi au reţinut infractori, care au atacat o coloană de oficiali.

Aplicaţiile politiştilor au fost urmărite cu mare atenţie de rudele lor. Dar şi veteranii subdiviziunii.

Veteranul, Roman Atcaci, de 52 de ani, din satul Romaneşti, raionul Străşeni, a muncit 20 de ani în cadrul instituţiei. În timpul aplicaţiilor, bărbatul a fost răscolit de sentimente de nostalgie, dar şi de mândrie. Fiul său, de 29 de ani, i-a călcat pe urme.

"Să ducă mai departe tradiţia", a spus veteranul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială "Fulger", Roman Atcaci.

"De mic copil mi-a plăcut uniforma, armele şi tot ce este legat de "Fulger"", a declarat ofiţerul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială "Fulger", Roman Atcaci.

Angajaţii subdiviziunii, între care femei intervin în operaţiuni cu risc sporit pe care, spun ei, le înfruntă datorită pregătirii intensive.

Profesionalismul lor este apreciat de conducerea brigăzii, dar şi a ministerului Afacerilor Interne.

"Cu certitudine vreau să vă spun că capacitatea lor de a lupta este una net superioară", a spus ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

"26 de ani de acum consider că este o maturitate ca efectivul brigăzii să demonstreze ce a primit pe parcursul activităţii: o performanţă, o pregătire adecvată, un serviciu calitativ în folosul cetăţeanului", a declarat comandantul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială "Fulger", Vasile Ivas. 

La sărbătoare a participat şi premierul.

"Prin tot ce faceţi contribuiţi la o nouă imagine a poliţiei, care se bucură tot mai mult de încrederea poporului şi de respectul instituţiilor naţionale şi internaţionale", a declarat premierul Pavel Filip.

La final, Pavel Filip le-a oferit diplome celor mai buni actuali, dar şi foşti angajaţi. Brigada de poliţie cu destinaţie specială "Fulger" a fost creată în anul 1991 în urma unei hotărâri de Guvern.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu