BREXITUL ŞI SEPARAREA SCOŢIEI. Premierul scoţian vrea un referendum pentru independenţă

Embed:
Scoţia, parte a Marii Britanii, vrea să rămână în Uniunea Europeană, iar Brexitul ar putea duce la separarea de Marea Britanie. Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a declarat în Parlamentul de la Edinburgh că intenţionează să organizeze un nou referendum privind independenţa ţării. Mai mult, oficialul vrea ca plebiscitul să aibă loc înainte de încheierea actualei legislaturi, adică până în 2021.

"Iată de ce consider că trebuie să oferim cetăţenilor posibilitatea să aleagă între Brexit și un viitor pentru Scoția ca națiune europeană independentă, în timpul actualei legislaturi a Parlamentului. Dacă Scoția este scoasă din UE, opțiunea unui referendum privind independența sa, în acest interval de timp, trebuie să fie deschisă pentru noi."

Nicola Sturgeon a anunţat că pregăteşte, până la sfârşitul anului, un proiect de lege privind organizarea referendumului, dar decizia finală trebuie să fie adoptată de Guvernul britanic. Un plebiscit similar a fost organizat în Scoția în 2014. Atunci, 55 de procente dintre participanți au votat în favoarea rămânerii în componenţa Marii Britanii.

Totodată, 62 la sută dintre scoţieni au votat împotriva Brexitului la referendumul din 2016.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu