BREXIT: Un acord între UE și Marea Britanie ar putea fi încheiat până în octombrie 2018

Un acord cu Londra privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie să fie încheiat până în octombrie 2018, a afirmat marți, la Bruxelles, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în prima sa conferință de presă în această calitate, scrie agerpres.ro.

''Dacă Regatul Unit notifică până la finalul lui martie 2017 Consiliul European, se poate spune că negocierile ar putea începe după câteva săptămâni și că un acord trebuie să fie încheiat până în octombrie 2018'', pentru a permite desfășurarea procedurii până la alegerile europene din 2019, a explicat Barnier.

''În general, avem mai puțin de 18 luni pentru a negocia'', a subliniat reprezentantul CE, care a repetat, în engleză și franceză, că Uniunea Europeană este pregătită să primească notificarea din partea Londrei privind intenția Marii Britanii de retragere din blocul comunitar.

El a accentuat însă că nicio negociere nu va avea loc înaintea primirii de către Bruxelles a notificării respective și că este greu de imaginat o perioadă de tranziție atât timp cât Londra nu a transmis care sunt așteptările sale.

Până în prezent, Michel Barnier s-a consultat cu celelalte 27 de state membre ale UE pentru a cunoaște poziția acestora cu privire la termenii Brexitului.

De asemenea, Barnier a avut pe 21 noiembrie o întrevedere cu ministrul britanic pentru Brexit, David Davis. El a insistat că a fost vorba doar despre o 'întâlnire de curtoazie', insistând că negocierile cu Londra nu vor începe înaintea lansării oficiale a procedurii de retragere a Marii Britanii din blocul comunitar.

Reprezentantul CE a subliniat că un stat situat în afara Uniunii Europene nu poate avea niciodată aceleași drepturi și beneficii ca unul membru și a estimat că un model pe care Marea Britanie l-ar putea urma după ieșirea din UE este cel norvegian. Norvegia are acces la piața internă a UE, dar participarea ei are loc cu contribuții de la bugetul național.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu