Brazilianul Robinho va juca în campionatul Chinei, după ce a semnat cu Guanghzou Evergrande

Embed:

Transfer surprinzător pentru fostul jucător al lui Real Madrid şi AC Milan, Robinho. Fotbalistul brazilian va juca în campionatul Chinei, la formaţia Guanghzou Evergrande.

Robinho a semnat un contract pe 6 luni cu Guangzhou Evergrande, echipa de pe locul 2 din campionatul Chinei.

Robinho, care a făcut parte din lotul naţionalei Braziliei pentru Copa America 2015, va purta tricoul cu numărul 60 la noua sa echipă. Acesta va fi antrenat din nou de Luis Felipe Scolari, fostul selecţioner al Braziliei. Robinho a ajuns în Asia liber de contract, după ce în sezonul trecut a jucat la Santos.

Robinho va fi coleg la Guangzhou Evergrande cu un alt jucător al naţionalei Braziliei, Paulinho, dar şi cu italienii Alberto Gilardino şi Alessandro Diamanti.

În 2008, Robinho a fost cel mai scump jucător din Premier League, după ce Manchester City a plătit 46,5 milioane de euro pentru a-l transfera de la Real Madrid. El a mai jucat în Europa la AC Milan.

Robinho evoluează pentru naţionala Braziliei din 2003. De atunci el a marcat 28 de goluri în 99 de meciuri.

 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu