Brazilia a intrat oficial în săptămâna petrecerilor şi a distracţiei

Embed:

La Rio de Janeiro a fost dat startul celui mai exotic carnaval din lume, la care oamenii cântă, iar mai ales dansează pe ritmuri fierbinţi de samba. 

Sambadromul din Rio de Janeiro a devenit neîncăpător odată cu începerea defilării şcolilor de dans. Tradiţia este respectată an de an, aşa că festivalul a fost deschis de câştigătorii carnavalului din 2013. În scurt timp, stadionul cu 80.000 de locuri a fost cuprins de o explozie de culoare, sunet şi mişcare.

În total, 17 şcoli de samba vor concura pentru titlul de campioană. Pentru asta, trebuie să impresioneze juriul cu dansul, costumele şi coregrafia lor.

"Este minunat. Întotdeauna este bine să participi la paradă, datorită bucuriei oamenilor şi a carnavalului din Rio de Janeiro", spune o participantă.

În timp ce competiţia este în toi pe sambadromuri, carnavalul se desfăşoară şi pe străzi. Timp de câteva zile, cel puţin trei milioane de oameni sunt aşteptaţi la petrecerile sub cerul liber. Întotdeauna există şi debutanţi: „Particip pentru prima dată, este extraordinar. Cei care nu au mai fost trebuie neapărat să vină. Este minunat."

Festivităţile vor dura până pe 4 martie. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu