Brad Keselowski a triumfat în cea de-a doua etapă a sezonului de NASCAR

Embed:
Brad Keselowski a triumfat în cea de-a doua etapă a sezonului de NASCAR, cursa fiind desfăşurată pe pista din oraşul Hampton, în statul american Georgia. Pe locul secund s-a clasat Martin Truex, iar podiumul a fost completat de Kurt Busch.

Keselowski a devenit lider al cursei cu 33 de tururi de pistă până la final, când l-a depăşit pe campionul en-titre, Joey Logano, și nu a mai cedat întâietatea până la sosirea la potou.


În urma acestui succes, Keselowski a urcat pe poziţia a treia în clasamentul general, cu 72 de puncte. Lider este Denny Hamlin, câştigătorul primei etape, care are la activ 87.

Următoarea etapă este programată pentru 3 martie la Las Vegas, în statul Nevada.
Pe aceeaşi temă