Boxerul Anthony Joshua şi-a luat revanşa în faţa lui Andy Ruiz. Britanicul a câştigat la puncte confruntarea din Arabia Saudită

Boxerul englez Anthony Joshua şi-a luat revanşa în faţa americanului Andy Ruiz. Britanicul a câştigat la puncte confruntarea din Dyriah, Arabia Saudită, şi şi-a recâştigat centurile de campion WBA, IBF şi WBO la categoria grea.

Chiar în prima rundă, Joshua i-a spart arcada lui Ruiz. În continuare, pugilistul englez s-a mişcat mai bine în ring şi a reuşit mai multe lovituri care şi-au atins ţinta.

Joshua s-a impus prin decizia unanimă a celor trei arbitri-judecători: 118-110, 118-110, 119-109. A fost a 23-a victorie a englezului în cariera profesionistă, el având doar o înfrângere, suferită în faţa lui Andy Ruiz în iunie. 

Boxerul american are 33 de victorii în palmares şi două înfrângeri.

loading...

Lasă un comentariu