Boxerii moldoveni Vasile Belous şi Alexei Zavatin vor reprezenta Republica Moldova la Campionatele Mondiale din Hamburg

Embed:

Boxerii moldoveni Vasile Belous şi Alexei Zavatin vor reprezenta Republica Moldova la Campionatele Mondiale ce vor avea loc în oraşul german Hamburg în perioada 25 august - 2 septembrie.

Originar din satul Unguri, raionul Ocniţa, Belous va evolua în categoria de greutate de până la 69 de kilograme. El îşi doreşte să devină primul pugilist moldovean medaliat la Mondiale. În luna iunie a anului curent el a fost pe podiumul Campionatelor Europene de la Harkov, în Ucraina, unde a obţinut medalia de bronzul. .

"Voi face tot posibilul şi imposibilul ca să aduc în Republica Moldova o medalie de la Campionatele Mondiale, pentru că asta nu s-a mai întâmplat până acum. MUSCA Sunt pregătit bine, am tot ce este necesar", a spus boxerul, Vasile Belous.

Cel mai bun boxer moldovean din categoria super-grea, Alexei Zavatin, originar din Măgdăceşti, raionul Criuleni, va participa la Mondialele de box pentru a doua oară în carieră. În 2013 Zavatin a fost învins de un sportiv german în prima rundă, dar de această dată speră la un deznodământ total diferit.

"Spre asta tind toţi sportivii - să obţină rezultate la Campionatul Mondial, Jocurile Olimpice, Campionatul European. Acestea sunt competiţii spre care tind toţi sportivii la nivel internaţional",a afirmat boxerul Alexei Zavatin.

Înaintea Mondialelor de la Hamburg boxerii moldoveni au susţinut două cantonamente de pregătire la Grimăncăuţi.

"Nu am avut medic, masor. Aşa se pregătesc echipele din alte ţări. Dar, chiar şi în aceste condiţii, băieţii sunt într-o formă bună", a spus antrenorul lotului naţional de box, Petru Caduc.

La competiţia din Germania vor concura, în toate categoriile de greutate, 280 de pugilişti din 86 de ţări ale lumii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu