Bonusuri pentru grădinițe. Peste 1.600 de angajaţi vor primi un supliment la salariu de 50 la sută

Embed:

Până la sfârşitul anului, peste 1600 de angajaţi din instituţiile preşcolare din municipiul Chişinău, vor primi un supliment la salariu de 50 la sută. Pentru asta, în bugetul municipal au fost găsite mijloace financiare în valoare de peste 3,5 milioane de lei. 

Cei care vor primi premiu sunt bucătarii, ajutorii de bucătari, dădacele şi ajutorii de educatori. În prezent, salariile lor încep de la o mie de lei şi, în funcţie de studii şi experienţă, pot ajunge până la 1600 de lei.
Suplimentul pe care îl vor primi angajaţii variază între cinci sute şi opt sute de lei. Totuşi, consilierii liberali au declarat că ei ar dubla premiile.

"Propunem cu o sută de procente majorare", a spus consilierul PL, Ion Cebanu. 

Acest lucru însă nu este posibil, din cauza lipsei de mijloace financiare.

"Noi am calculat resurse doar pentru suma din proiect. Alte resurse noi nu avem, de aceea noi propunem numai suma de trei milioane."

Consilierii spun, că datorită acestor suplimente la salarii, angajaţii din grădiniţe vor fi motivaţi să muncească. Asta mai ales că multe instituţii preşcolare duc lipsă de angajaţi. Unii consilieri au declarat că astfel de iniţiative ar trebui să fie pe termen lung.

"În contextul elaborării bugetului pentru 2018, cred că ar fi cazul să identificăm aceste grupuri de lucrători care au un salariu de nivelul bucătarilor, ca să le asigurăm un minim de venit pentru existenţă",a spus şeful Direcţiei Finanţe a Primăriei, Valentina Văzdăuțan.

În această toamnă două grădiniţe riscau să se închidă, pentru că nu aveau bucătari. Directoarea uneia a declarat că acest supliment este binevenit, pentru că o va ajuta să găsească mai uşor angajaţi.

"Dacă salariul este majorat, înseamnă că şi persoana ştie la ce vine. Fără ei noi nu putem activa. Pedagogii fără ajutori de educatori, fără bucătari, nu fac faţă."

În cele 157 de grădiniţe din Chişinău sunt 400 de posturi vacante de educatori şi ajutori de educator, 104 - de bucătari, 46 - de spălători de vase şi 37 de asistenţi medicali.







Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu