Bolile de inimă au provocat cele mai multe cazuri de deces în ţara noastră

Embed:

Bolile de inimă au provocat anul trecut cele mai multe cazuri de deces în ţara noastră. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, peste jumătate dintre oamenii care şi-au pierdut viaţa sufereau de maladii ale aparatului circulator. Astfel, 57 la sută dintre decese au fost din cauza bolilor aparatului circulator.

Urmează tumorile, care au luat viaţa a peste 16 la sută dintre cetăţeni, iar aproximativ 10 la sută au murit din cauza afecţiunilor aparatului digestiv.

Totodată, datele mai arată că cea mai înaltă rată a mortalităţii a fost înregistrată în localităţile din nordul ţării: din raionele Briceni, Donduşeni, Edineţ, Făleşti şi Floreşti.

Principalele cauze ale deceselor fiind bolile aparatului circulator.

În total, anul trecut, au murit peste 38 de mii de moldoveni, cu aproape patru la sută mai puţin faţă de anul 2015.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu