Boala nu este o SENTINŢĂ! Un tânăr cu sindromul Down a promovat BAC-ul cu nota ŞAPTE

Cazul unui băiat care, în ciuda faptului că suferă de sindromul Down, a promovat Bacalaureatul cu notă 7, a ajuns în atenţia Inspectoratului Şcolar din Cluj. După ce povestea de viaţă a lui Mihai Moceanu a ajuns în presă naţională, autorităţile au decis, în sfârşit, să plece urechea la spusele mamei sale.

Mama tânărului s-a plâns că băiatul a fost respins de mai multe instituţii de învăţământ din cauza bolii sale, scrie Ziare.com.

Inspectorii şcolari au demarat o anchetă pentru a stabili dacă băiatul a fost discriminat de conducerea liceului "Inochentie Micu". Mama băiatului a povestit că fiul sau a fost nevoit să părăsească această instituţie de învăţământ în urmă unui sondaj făcut în rândul colegilor de clasa.

14 dintre cei 21 de colegi au completat un chestionar în care spuneau că nu mai vor să fie în aceeaşi clasa cu tânărul cu sindrom Down. Autorităţile încearcă să determine acum dacă se impune vreo sancţiune unităţii de învăţământ.

Mihai a ajuns în presă naţională din România după ce a reuşit performanţă de a lua notă 7 la examenul de Bac, în ciuda faptului că suferă de sindromul Down.

Până să ajungă în clasa a XII-a, copilul a fost respins de multe ori de societate, însă mama acestuia, Maria, a luptat pentru că fiul să să depăşească toate obstacolele.

"Am căutat nu ştiu câte şcoli până ne-au primit. Când mă duceam şi spuneam că am un copil de grădiniţă sau am un copil de şcoală, răspunsul era de fiecare dată: da, perfect, vi-l înscriem! Dar în momentul în care le spuneam că suferă de sindromul Down, răspunsul lor era un nu hotărât", a povestit mama lui Mihai.

Femeia a trăit clipe emoţionante în ziua în care s-a desfăşurat examenul.

"Am trăit foarte intens aceste zile de examen. Dar, aşa, parcă în adâncul sufletului, ziceam că va lua bacalaureatul, adică am ştiut ce muncă am depus cu el 12 ani clipă de clipă. Sunt fericită, dar a fost foarte greu", a adăugat mama băiatului.

"Nu a fost greu, că am învăţat. Au venit toţi copiii şi m-au felicitat. Istoria a fost cea mai grea materie pentru mine. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost geografia. Acum este vacanţă, vreau să călătoresc", a punctat Mihai.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu