BNM: Sturzu şi Cincilei au fost responsabili de domeniul supravegherii bancare într-o altă perioadă decât cea indicată în raportul Comisiei de anchetă (DOC)

Într-o scrisoare expediată, preşedintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Banca Naţională a Moldovei a venit cu unele clarificări privind activitatea viceguvernatorilor BNM, Ion Sturzu şi Aurel Cincilei, astfel precizând că cei doi au fost responsabili de domeniul supravegherii bancare şi combaterii spălării banilor într-o altă perioadă decât cea indicată în raportul Comisiei de anchetă.

Potrivit reprezentanţilor BNM, Ion Sturzu şi-a început activitatea privind suprvegherea bancară pe 8 decembrie 2014 şi până pe 31 decembrie 2018, ulterior a activat din 19 iulie 2019 şi până în prezent, ceea ce denotă că nu a patronat domeniul de supraveghere bancară în perioada anilor 2011-2014. Iar Aureliu Cincilei a fost responsabil de acest domeniu în perioada 1 ianuarie 2019 -18 iulie 2019. 

Totodată, potrivit reprezentanţilor BNM, Ion Sturzu a fost responsabil de domeniul combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului în perioada 8 decembrie 2014 - 31 ianuarie 2017.

Amintim că preşedintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare Alexandru Slusari a cerut, astăzi, revocarea a doi viceguvernatori BNM. Este vorba despre Ion Sturzu şi Aurel Cincilei. 

Potrivit raportului Comisiei de anchetă, Sturzu şi Cincilei au avut "un rol negativ în procesul devalizării sistemului bancar în perioada anilor 2011-2014 prin comportamentul său pasiv". 

Ulterior, Ion Sturzu, a venit cu o reacție la faptul că ar putea fi demis din funcție de către Parlament, după audierea Raportului Comisiei de anchetă în cazul devalizării sistemului bancar. 

Citeşte şi: Reacția viceguvernatorului BNM, Ion Sturzu: Am fost invitat la comisie după ce raportul a fost aprobat și publicat

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu