BNM a revizuit prognoza ratei inflaţiei pentru 2019. Ce surprize ne aşteaptă până la sfârşitul acestui an

BNM a revizuit prognoza inflaţiei. Astfel, pentru 2019 inflaţia va constitui 5%, comparativ cu 5,1, cât a fost în raportul precedent, în 2020 - 6,7%, comparativ cu 6,5%, cât a fost prognozat anterior.

Potrivit Raportului asupra inflației nr.3 din august 2019, rata anuală a inflaţiei va creşte până la sfârşitul anului şi va ajunge 8%, după care se va diminua, ajungând la nivelul minim de 3,9% în trimestrul II al anului 2021.

Ritmul anual de creştere a preţurilor produselor alimentare va spori semnificativ până la finele anului curent, în timp ce ritmul de creştere a preţurilor la combustibili va fi relativ stabil.

BNM menţionează că în trimestrul I al anului curent, rata anuală a inflaţiei şi-a continuat traiectoria ascendentă, majorându-se de la 2,8% în luna martie până la 4,4% în luna iunie. Această evoluţie a fost susţinută de unele presiuni din partea preţurilor la produsele alimentare, de deprecierea monedei naţionale, precum şi de unele presiuni din partea cererii agregate. 

Potrivit INFOTAG, pentru 2019, Ministerul Economiei prognozează o rată a inflaţiei de 7,5%, FMI - de 3,3%, Banca Mondială - de 4,7%.

Lasă un comentariu