Biroul Istoriilor de Credit cu ochiul pe datornici

Embed:

Ai luat un împrumut de la bancă, dar nu l-ai întors la timp? Atenţie! Biroul Istoriilor de Credit te va monitoriza. Astăzi, 19 aprilie, a avut loc lansarea activităţii operaţionale a primului Birou al istoriilor de credit din Moldova.

Nu toţi solicitanţii de credite vor fi luaţi la evidenţă de Biroul Istoriilor de Credit. Asta se va face doar cu acordul personal al clientului băncii. Totuşi, refuzul de a furniza datele către acest Birou poate determina refuzul băncii de a acorda împrumutul.

"Nu este exclusă situaţia când, odată spunând NU unei bănci, pentru a transmite informaţia către birou, poate să se ajungă la faptul că, ulterior, nu va mai putea primi niciun credit de la această bancă sau de la toate băncile", a atenţionat directorul general Biroul de credite, Silviu Foca.

"În termen lung, pur statistic vorbind, vor exista persoane care nu-şi vor da acordul niciodată, din diferite interese, dar, în timp, debitorii vor avea o înţelegere clară că este mai bine să ai o istorie, decât să nu o ai", a menţionat guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.

În acest moment, baza de date a Biroului Istoriilor de Credit conţine informaţii despre 50 de mii de persoane fizice şi agenţi economici care au împrumutat bani de la bănci.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu