Bine de ştiut! Cum să tratezi naturist durerile de încheieturi

Intense şi greu de suportat, durerile de articulaţii pot afecta pe oricine, însă, se manifestă frecvent la vârstnici. Apar, de obicei, la nivelul genunchilor, umerilor şi a coatelor.

Durerile articulare pot avea cauze variate, de la simpla poziţie vicioasă, până la afecţiuni precum osteoporoza, artrita, osteoartrita, poliartrita reumatoida, guta.  Dacă durerea devine insuportabilă, apar umflături, roşeaţă şi deformări, este indicat să mergi la medic. Durerile uşoare pot fi ameliorate cu ajutorul remediilor naturale. 

Ceai de brusture, pentru mobilitate   

Brusturele are în compoziţie subtanţe care ajută la eliminarea durerilor de la nivelul încheieturilor şi la recăpătarea mobilităţii. Ceaiul se prepară din 2 linguri de rădăcină mărunţită la un litru de apă clocotită. Se îndulceşte cu miere şi se beau 2 căni pe zi. 

Cataplasme cu ceapă, recomandate în gută

Durerile reumatice şi pe cele provocate de gută pot fi ameliorate cu ajutorul cataplasmelor cu ceapă. Se toacă o ceapă, se pune între 2 bucăţi de tifon, apoi se aplică pe locul dureros şi se ţine câteva ore.  De asemenea, un bun calmant pentru durerile de articulaţii este şi decoctul din ceapă. Se taie 3 cepe necurăţate şi se fierb într-un litru de apă, timp de 15 minute. Se consumă câte un pahar de decoct, de 2 ori pe zi, scrie adevarul.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu