Bine de știut! Cum cureți mercurul, după ce ai spart un termometru

Cu siguranță ai în casă un termometru pe care îl folosești pentru a afla temperatura din casă, pentru a depista stările febrile… De multe ori, privești mercurul care urcă de fiecare dată când temperatura crește, însă sigur nu îți imaginezi cât este de toxic acest metal, scrie realitatea.net.

Cea mai comună formă de expunere la mercur este prin spargerea unui termometru. Dispozitivele medicale deteriorate, barometrele și manometrele vechi, dar și plombele dentare reprezintă, de asemenea, surse de expunere.

Referitor la efectele pe care mercurul le produce în organism, sistemul nervos central este cel mai afectat. Simptomele pot include modificări de personalitate (timiditate, iritabilitate), tremur, tulburări de vedere și dificultăți de memorie. Tulburările sistemului motor pot fi reversibile, dar deficiențele de memorie pot fi permanente, scrie ziaruldesanatate.ro.

Iată cum trebuie să procedezi atunci când se sparge un termometru:
• Nu intra în panică!
• Persoanele care nu sunt implicate în procesul de curățare a zonei ar trebui să plece din perimetru!
• Schimbă-ți hainele și pantofii pentru a minimiza expunerea la mercur!
• Extrage mercurul cu o pipetă și păstrează-l într-un recipient de plastic sigilat!
• Aerisește camera prin deschiderea ușilor și a ferestrelor!
• Evită aspirarea pentru 1-2 săptămâni pentru a evita aerosolizarea mercurului și contaminarea aspiratorului!
• După ce mercurul vizibil a fost colectat, folosește un kit special pentru a curăța zona de particulele invizibile! Nu adăuga apă, materialele din setul special de curățare a mercurului vor lega rapid urmele de mercur rămase și le vei putea strânge cu o mătură și un făraș! Spală zona cu o soluție de detergent fosfat trisodic!
• Mocheta sau covorul contaminat trebuie îndepărtate și scoase din uz!
• Materialele contaminate și mercurul colectat nu pot fi aruncate cu gunoiul menajer, ci trebuie plasate într-un loc sigur până sunt ridicate în mod special.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu