Bine de ştiut! Cum alegi vinul perfect pentru masa de Paște

Cum alegi vinul perfect pentru masa de Paște. Regulile sunt făcute să fie încălcate, mai cu seamă în gastronomie, arta culinară fiind într-o contină transformare. Pentru a ne bucura ca la carte de deliciile culinare în zi de Sărbătoare,  când fiecare român are masa încarcata, ar trebui sa tinem cont de sfaturile specialistilor în arta vinului.

„Masa tradiţională de Paşte este una dintre cele mai importante din an, un prilej pentru ca familiile să se reunească, să se aseze în jurul mesei, să depene amintiri in timp ce se bucura de preparatele traditionale si sa ciocneasca un pahar cu vin. De la verdeţuri, brânzeturi proaspete, ouă roşii, drob de miel, borş de miel, friptură de miel până la cozonaci, pască şi alte deserturi copioase, toate bunatatile de pe mesele romanilor sunt, negresit, alaturate unui pahar cu vin, insa este foarte important sa-l alegem pe cel potrivit si nu recomand ca la început de masa sa se consume „tărie”, aşa cum se obişnuieşte, pentru că acestea inhibă sucurile digestive. O altă regulă importantă este aceea că niciodată cafeaua nu se serveşte între felurile de mâncare”, ne-a declarat specialistul Livia Gîrboiu.

„Preparatele din carne de miel merg foarte bine asociate cu vinuri roşii catifelate, cu arome de fructe si aciditate ridicată). Pe de alta parte, la masa pe care predomină carnea de porc, trebuie sa asezam un vin roşu. Preparatele din carne de vită merg foarte bine asociate tot cu vinuri roşii corpolente, tari. In schimb, recomand ca preparatele din carne de pasăre sa fie asociate cu vinuri albe seci. La desert merge de minune vinul spumant sau vinurile cu arome de fructe, cu aciditate medie”, completeaza specialistul.

Câteva reguli simple pentru o asociere corecta a vinului cu preparatele culinare:

  • la peşte și fructe de mare – vinuri albe seci, spumoase uşoare, şampanie brută;
  • la antreuri şi aperitive – vinuri albe, seci sau demiseci, vinuri rose;
  • la carne albă (viţel, miel, porc) şi la carne de pasăre – vinuri roşii buchetoase, uşoare, mai puţin pline, vinuri albe seci aurii;
  • la carne roşie (ovină, bovină) – vinuri de marcă roşii, pline, generoase şi puternice;
  • la sfârşitul mesei – vin roşu sau vin alb licoros;
  • la desertul zaharat: vinuri spumante, demidulci, vinuri dulci natural;
  • la fructe: vinuri albe dulci, spumante, demidulci;
  • la cafea: vinars (distilate, învechite, de tip cognac), rachiu de fructe, lichioruri de marcă;

IMPORTANT: dacă la pregătirea unui fel de mâncare s-a folosit vin, se recomandă servirea aceluiaşi vin la masă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu