Bine de ştiut! Beneficiile uleiului de măsline amestecat cu sucul de lămâie

Natura ne-a pus la dispoziţie absolut tot ce avem nevoie pentru a ne bucura de sănătate, astfel că două dintre cele mai preţioase averi sunt uleiul de măsline şi lămâia.

Atât în industria cosmetică cât şi în domeniul culinar ambele produse sunt extrem de utile şi pot fi folosite atât pe plan local, intern cât şi extern. Secretul este să le combini în părţi egale şi să le foloseşti ori de câte ori ai ocazia, şi iată de ce probleme te scapă această combinaţe minunată.

Pentru o digestie normală

Una dintre cele mai grave probleme cu care te poţi confrunta este contipaţia, astfel la nivelul colonului se produc anumite dezechilibre ce îţi pot pune sănătatea în pericol. Însă celebra combinaţie de ulei de măsline şi sucul de lămâie ajută la lubrifierea mucoasei digestive şi la activarea vezicii urinare, astfel că este favorizat procesul de defecaţie, sprijinită digestia şi digerarea rapidă şi corespunzătoare a alimentelor ingerate.

Are grijă de inima ta

Datorită acizilor graşi ce se regăsesc în uleiul de măsline, este îmbunătăţită circulaţia sangvină şi protejate arterele astfel încât să se prevină orice fel de afecţiune la nivelul aparatului cardiovascular mai ales, scrie adevarul.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu