Bilanţul morţilor după naufragiul produs în Missouri este de 17 morți și 14 salvați

Embed:

Bilanţul morţilor după naufragiul produs ieri în statul american Missouri, este în creştere. Autorităţile au anunţat că 17 oameni au murit după ce vasul pe care se aflau s-a scufundat, iar 14 au fost salvaţi. O supravieţuitoare a povestit despre tragedia în care şi-a pierdut nouă membri de familie.

"Ţipam şi la un moment dat am zis: "Doamne, lasă-mă să mor, vreau să mor!". Pur şi simplu nu puteam să înot. Am început să plutesc şi simţeam cum creşte temperatura apei", a declarat Tia Coleman, supravieţuitoare a accidentului.

Femeia a mai spus că oamenii aruncau veste de salvare pentru turiştii de pe barca de agrement. Între timp, presa străină a publicat o înregistrare cu momentul scufundării vasului.

"Am văzut de departe doi oameni. Erau undeva în faţa bărcii. Presupun că erau nişte salvamari, care încercau să salveze oamenii", a zis Trent Beher, martor al accidentului. 

Vasul s-a scufundat la o adâncime de 30 de metri. Victimele au vârste cuprinse între un an şi 70 de ani. Autorităţile admit că tragedia s-a produs din cauza vremei nefavorabile, provocată de o furtună.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu