Bilanţul în urma seismului violent cu magnitudinea 7,3 din Indonezia a crescut la 5 morţi

Cinci persoane au murit, iar alte câteva mii s-au adăpostit în clădiri guvernamentale şi centre pentru evacuaţi în urma unui cutremur violent, cu magnitudinea 7,3, produs duminică seară în Insulele Moluce din Indonezia, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat miercuri de un oficial, scrie agerpres.ro.

Cutremurul a avut loc la puţin timp după ora locală 18:00 (09:00 GMT), pe Insula Halmahera din Arhipelagul Molucelor, la 168 de kilometri de localitatea Ternate, oraşul principal al provinciei Molucele de Nord, la o adâncime de 10 kilometri, conform Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS).

''Cinci persoane au decedat după ce au fost lovite de resturi'', a indicat într-un comunicat Agus Wibowo, purtător de cuvânt al agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia.

Aproape o mie de locuinţe au fost avariate în districtul puţin populat South Halmahera, aflat la cea mai mică distanţă de epicentrul seismului, iar peste 3.000 de persoane s-au adăpostit în clădiri guvernamentale şi şcoli de teama replicilor.

Districtul South Halmahera a fost plasat sub stare de urgenţă, iar autorităţile au început distribuirea de ajutoare şi corturi.

În mai puţin de patru ore de la cutremurul iniţial, agenţia de meteorologie din Indonezia a consemnat cel puţin 30 de replici seismice. Potrivit Institutului Indonezian de Geofizică, cel puţin 65 de replici au fost înregistrate luni după seismul principal.

Zona Arhipelagului Molucelor a fost zguduită de mai multe seisme în ultimele săptămâni, dintre care unul cu magnitudinea 6,9 la începutul lunii şi un altul, de magnitudine 7,3, la sfârşitul lunii iunie, fără a provoca însă pagube majore.

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi euroasiatică - într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu