Bilanțul antifraudă din Vamă pentru 2018: Recalculări de sute de milioane de lei și mai multe grupări infracționale anihilate

Raportul de activitate antifraudă al Serviciului Vamal pentru anul 2018 arată o sporire semnificativă a indicatorilor de progres în toate domeniile gestionate. În unele cazuri, eficiența măsurilor întreprinse s-a dublat, iar sumele recalculate în urma intervențiilor s-au cifrat la sute de milioane de lei. Datele au fost prezentate în cadrul unei ședințe de bilanț, convocată de Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Conform datelor, în anul 2018, au fost pornite 235 de cauze penale, iar valoarea mărfurilor de contrabandă stabilită în cadrul urmăririi penale a fost estimată la circa 154,5 milioane lei. Din totalul cauzelor penale inițiate, în instanța de judecată au fost expediate 94. Valoarea mărfurilor stabilită pentru acestea a constituit 68,7 milioane lei, cu circa 68% mai mult față de valorile înregistrate în 2017.

Tot în aceeași perioadă, au fost înregistrate 5 941 de procese-verbale cu privire la contravenție, o creștere cu peste 50% față de anul 2017. În rezultatul amenzilor aplicate, la bugetul de stat au fost acumulate peste 8,5 milioane lei.

O dinamică pozitivă este consemnată și în cazul controlului în linia a doua, efectuat de către echipele mobile ale Vămii. În 2018, acestea au operat 382 de rețineri, creșterea față de 2017 constituind 25%. A crescut, de asemenea, și valoarea mărfurilor reținute, de la 20 de milioane de lei, în 2017, la cca 24,3 milioane lei, în 2018.

În același timp, o creștere dublă a fost atestată în domeniul protecției la frontieră a drepturilor de proprietate intelectuală, fiind înregistrate 82 de cazuri de reținere a bunurile susceptibile a fi contrafăcute. Mărfurile reținute au fost evaluate la circa trei milioane de lei, în creștere cu 77% mai mult, comparativ, cu sumele atestate în 2017.

O altă subdiviziune care și-a sporit semnificativ eficiența în anul 2018 este cea de control ulterior. Cifrele arată că, deși au fost efectuate mai puține controale, valoarea obiectului încălcărilor a crescut cu aproximativ 50%, însumând 464,3 milioane lei. Iar suma obligațiilor vamale recalculate se cifrează la circa 103 milioane lei.

Recalculări de sute de milioane de lei, destinați bugetului de stat, au înregistrate și în rezultatul activității complexe de profilare a riscurilor. Pe parcursul anului 2018, în rezultatul controlului vamal pe culoarele roșu  și galben,  au fost recalculate și încasate suplimentar drepturi de import în valoare de 343,7 milioane lei.

În continuare, cele mai mari riscuri țin de subevaluare, clasificare eronată, declarare eronată a originii etc., iar cele mai multe produse analitice au fost elaborate pentru mărfurile de larg consum.

Totodată, analiza riscurilor, combinată cu controlul chinologic, a condus și la creșterea ratei de depistare a produselor din tutun nedeclarate. Astfel, în anul 2018, au fost reținute  peste 6,7 milioane de țigarete, cu circa 20% mai mult față de anul 2017, când numărul acestora era de aproximativ 5,6 milioane.

Raportul mai arată și o activizare a serviciilor operative. În anul 2018, urmare a măsurilor speciale de investigații petrecute, au fost reținute mărfuri de contrabandă de peste 110 milioane lei.

Totodată, măsurile speciale de investigații aplicate au ajutat la relevarea mai multor scheme de contrabandă, reușindu-se anihilarea a 11 grupări infracționale. Majoritatea din acestea operau prin regiunea transnistreană, cu ocolirea posturilor vamale interne de control. Restul grupărilor s-a stabilit că acționau prin posturile vamale sau frontiera verde.

În acest context, Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie le-a cerut acestora să-și păstreze vigilența sporită și să-și diversifice în continuare mecanismele de prevenire și combatere a contrabandei.

"Atâta timp cât vom avea diferențe de preț pentru numeroase categorii de produse, infractorii vor fi tentați să fenteze legea și să  evite plățile la buget. Iată de ce, este important, să fim mereu cu un pas înainte și să prevenim eventualele fraude, care pot afecta nu doar bugetul de stat, dar și agenții economici de bună credință", a conchis Vitalie Vrabie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu