Big Ben va răsuna din nou la Londra, în noaptea de Revelion

Big Ben, celebrul clopot din turnul nordic al Palatului Westminster din Londra, va răsuna din nou la miezul nopţii de Revelion, marcând astfel pentru prima dată intrarea într-un nou an după ce noua sa înfăţişare a fost dezvăluită publicului larg în luna martie, la jumătatea unor ample lucrări de restaurare şi renovare care se vor finaliza în 2021, informează Reuters, citat de agerpres.ro.

Elizabeth Tower, una dintre cele mai fotografiate clădiri din Marea Britanie, înaltă de 96 de metri, a fost înconjurată de schele în ultimii doi ani, pentru ca cele patru ceasuri ale sale să fie reglate şi revopsite şi decoraţiunile sale sculptate în piatră să fie reparate.

În martie 2019, unele dintre schele au fost îndepărtate, iar publicul larg a putut să vadă că cifrele şi limbile celor patru cadrane ale turnului, devenite negre odată cu trecerea anilor, au fost vopsite în albastru, pentru a respecta culoarea lor iniţială, potrivit experţilor.

După debutul lucrărilor de restaurare în 2017, Big Ben a rămas "tăcut" în cea mai mare parte a timpului, iar clopotul lui a răsunat doar cu ocazia unor evenimente speciale. Cel mai recent, clopotul din Big Ben a răsunat pe 11 noiembrie, de Ziua Comemorării.

Clopotul va fi testat de câteva ori în zilele care preced noaptea de Revelion, a precizat Parlamentul britanic într-un comunicat.

Restaurarea întregului Elizabeth Tower, cu un cost estimat la 61 de milioane de lire sterline (79,7 milioane de dolari), va include operaţiuni de reparare şi redecorare, inclusiv readucerea culorilor turnului londonez la designul lor original.

Operaţiunea va fi finalizată în 2021 şi va fi urmată de un program de restaurare a întregii clădiri a Parlamentului britanic, ce va fi implementat cu un buget de 4 miliarde de lire sterline.

loading...

Lasă un comentariu