Berea NU va mai putea fi comercializată în magazine după ora 22.00

Embed:

După ora 22.00, berea nu va mai putea fi comercializată în magazinele din ţară. Asta prevede un proiect de lege, elaborat de Ministerul Sănătăţii, care are drept scop să combată dependenţa de alcool, mai ales în rândul tinerilor.

"Berea, ca şi alt produs alcoolic, provoacă dependenţă. Noi, medicii, ne ciocnim zi de zi şi cel mai des cu acea povară gravă pe care o poartă sănătatea publică, ea începe de la bere, din vârsta tinereţii", a subliniat Tudor Vasiliev, specialist principal în cadrul Ministerului Sănătăţii, autorul proiectului de lege.

Un studiu efectuat recent de către experţi locali şi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii constată că, alcoolul este cel mai important factor care afectează sănătatea populaţiei Republicii Moldova.

La evidenţa Instituţiilor Medico-Sanitare Publice din subordinea Ministerului Sănătăţii, se află 47.000 persoane care suferă de alcoolism. 15 la sută sunt femei. Până la 10 la sută din cazurile de mortalitate generală a populaţiei, cu vârstă de la 16 până la 74 de ani, sunt condiţionate de consumul abuziv de alcool. 60 la sută din suicide sunt săvârşite în stare de ebrietate, iar 40 la sută din cazurile de intoxicaţii şi otrăviri sunt cauzate tot de produsele alcoolice. Fiecare al 3-lea accident rutier este cauzat de consumul de alcool.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu