Bentley Continental GT V8 S: Viteza maximă este de 308 km/h

Bentley Continental are o nouă versiune de putere a motorului V8 preluat din gama Audi. Unitatea de 4.0 litri a primit un plus de 21 CP şi 20 Nm odată cu versiunea GT V8 S. Motorizarea V8 twin-turbo dezvoltă 521 CP şi 680 Nm, scrie automarket.ro.

Graţie modificărilor operate, modelul este cu 0.3 secunde mai rapid la accelerarea de la 0 la 100 km/h, având nevoie de numai 4.5 secunde pentru acest sprint. Viteza maximă a crescut şi ea cu şase kilometri pe oră, ajungând la 309 km/h. În cazul decapotabilei, timpul 0-100 km/h este de 4.7 secunde, iar viteza maximă este de 308 km/h.

Autonomia versiunii Coupe a lui Bentley Continental GT V9 S este de 805 kilometri, graţie rezervorului generos şi a consumului mediu de 10.5 litri la sută. Decapotabila are un consum de 10.9 litri la sută şi emite cu şase grame de CO2 în plus faţă de versiunea coupe, totalizând 254 grame CO2 pe kilometru.

Versiunea V8 S a lui Bentley Continental GT prezintă o gardă la sol redusă cu 10 milimetri, amortizoare întărite, arcuri mai ferme, un sistem de control al stabilităţii reconfigurat şi o bară anti-ruliu întărită. Pe lângă jantele din aliaj de 20 inch cu un design nou, modelul prezintă mici modificări estetice la nivelul barelor de protecţie.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu