BCR Chişinău, în parteneriat cu asociaţia businessului european

(EBA MOLDOVA)  A ORGANIZAT O ŞCOALĂ DE VARĂ PENTRU TINERII ANTREPRENORI

18 IULIE 2012, CHIŞINĂU - BCR Chişinău, alături de alte patru companii, membre ale Asociaţiei Businessului European (EBA Moldova), a organizat pe parcursul săptămânii trecute (9-13 iulie, 2012) Şcoala de vară pentru 20 de tinerii antreprenori.

Timp de cinci zile, participanţii la Şcoala de vară, printre care se numără şi finaliştii Concursului Naţional de Business Planuri 2012, au avut posibilitatea să participe la un curs practic dedicat celor mai importante aspecte de derulare a afacerilor, precum marketing, etica în afaceri, banking, dreptul corporativ,  eficienţa energetică.

„Deprinderile obţinute la Şcoala de vară în domeniul managementului afacerii vor fi utile atât în viaţa profesională, cît şi cea personală a tinerilor participanţi. Am decis împreună cu mai multe companii să ne unim eforturile organizând acestă  Şcoală  de vară, astfel încât  tinerii să se bucure de oportunitatea de a obţine un set de cunoştinţe şi deprinderi practice de bază pentru derularea afacerilor în Republica Moldova”, a declarat Sorin Andrei, Preşedinte executiv al BCR Chişinău.

„Şcoala de vară  la care am participat a fost  o oportunitate unică pentru noi,  tinerii antreprenori, având în vedere faptul că am beneficiat  de training-uri eficiente, susţinute de experţi în domenii importante pentru dezvoltarea unei afaceri, precum banking, management etc. La această şcoală am întâlnit oameni de excepţie, experți care m-au  motivat să am toată încrederea că în ţara noastră poţi să-ţi dezvolţi o carieră frumoasă în orice domeniu”, este de părere Sergiu Ciorescu, premiant al Concursului Naţional de Business Planuri 2012, locul  trei.

Cursurile practice au fost predate în cadrul Şcolii de vară de către reprezentanţi ai companiilor membre ale Asociaţiei Businessului European (EBA): BCR / Erste Group, Gas Natural Fenosa, Prof System şi Biroul de Avocati Ţurcan&Cazac, cu scopul de a dezvolta aptitudinile de managment în afaceri cu accent pe aspecte practice de derulare a afacerilor în R. Moldova.

____________________________________________

Banca Comercială Română Chişinău S.A.:

BCR Chişinău S.A. şi-a început activitatea în Republica Moldova ca bancă universală la data de 22 octombrie 1998, cu un capital social de 24 milioane lei, care a fost  majorat pe parcursul anilor, ajungând în prezent până la 627.580.000 MDL. Reţeaua băncii cuprinde 3 unităţi şi 40 ATM-uri, care deservesc un portofoliu de peste 16.000 de clienţi persoane fizice şi juridice.

Acţionar unic al BCR Chişinău S.A. este BCR, membră a Erste Group, Austria.

Banca Comercială Română:

Este lider pe piaţa serviciilor financiare din România, cu active de peste 17.5 miliarde EUR la 30 iunie 2011. Este banca Nr.1 după numărul de clienţi – peste 3.7 milioane clienţi persoane fizice şi companii – şi Nr.1 în activităţile de creditare şi economisire.

Erste Group:

Este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 50.000 de angajaţi deservesc peste 17 milioane de clienţi în cadrul a 3.200 de filiale din 8 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La 30 iunie 2011, Erste Group deţinea active totale în valoare de 214 miliarde EUR.

Pentru informaţii suplimentare BCR Chişinău S.A.:

Departamentul Marketing, Comunicare şi Comunitate

Str. A. Puşkin 60/2 MD2005 Chişinău

Tel. +373 (22) 265 098; +373 (22) 852 098

Fax. +373 (22) 265 002; +373 (22) 852 002

E-mail. vitalie.arvinte@bcr.md

P.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu