Bayern, victorie chinuită. Bavarezii au învins pe teren propriu meciul cu Paderborn

Embed:
Bayern Munchen s-a chinuit în partida cu Paderborn din etapa a 23-a din Bundesliga. Bavarezii au învins pe teren propriu "lanterna roşie" a campionatului german de fotbal cu 3-2.

Gazdele au deschis scorul prin Gnabry, însă la vestiare s-a intrat la egalitate. Ultima clasată a profitat de o gafă a goalkeeperului Manuel Neuer, care a ieşit hazardat din poartă, iar mijlocaşul advers, Dennis Srbeny a marcat.

În repriza secundă, Robert Lewandowski le-a readus pe gazde în avantaj după o pasă a lui Serge Gnabry, însă Paderborn a egalat rapid prin Sven Michel, care a profitat de o respingere greşită a aceluiaşi Manuel Neuer.

Campioana Germaniei a smuls victoria în minutul 88, datorită golului marcat de Lewandowski, care a ajuns la 25 de goluri înscrise în acest sezon în Bundesliga.

Bayern Munchen urmează să joace în deplasare cu Chelsea Londra, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Partida de pe stadionul Stamford Bridge va fi transmisă în direct de CANAL 3, începând cu ora 22:00.
loading...

Lasă un comentariu