BĂUTURA LE-A LUAT MINŢILE! În 2018, o crimă din şapte a fost săvârşită la beţie

Anul trecut, o crimă din şapte a fost săvârşită la beţie, iar această tendinţă se menţine de la un an la altul. Datele au fost prezentate de Inspectoratul General al Poliţiei.

Anton a fost condamnat la 11 ani de puşcărie în penitenciarul numărul 15 din oraşul Cricova. Tânărul şi-a bătut până la moarte un consătean, după ce ultimul i-ar fi înjosit mama. După o noapte de beţie, bărbatul a mers să-i ceară socoteală.

"L-am bătut până când am socotit că era deajuns, l-am lăsat acasă şi m-am dus şi eu acasă. Până a venit ambulanţa, până a ajuns la spital, el a murit", a spus Anton, condamnat pentru omor. 

Şi Alexandru a ajuns după gratii din cauza beţiei. Acum trei ani, el a fost condamnat pentru jaf.

"Noi eram cu maşina, şi eu eram servit. Şi mergând pe drum am mai luat un pasager. Şi pe drum l-am bătut, i-am luat toate bunurile şi până dimineaţa ni-o prins. Foarte tare mă căiesc ce am făcut, pentru că am doi copii minori acasă", a zis Alexandru, condamnat pentru jaf. 

Potrivit poliţiei, 90 la sută din persoanele care au comis anul trecut infracţiuni la beţie sunt bărbaţi, restul - 10 la sută - femei.

"Până a ajunge la infracţiuni, această persoană are deja un comportament antisocial. Ori intră în conflict cu anumite persoane. Sau şi-a adus aminte de anumite chestiuni sau vorbe spuse de către cineva şi merge să rezolve situaţia, şi ulterior se ajunge până a comite infracţiuni", a declarat Dorel Nistor, şef secţie din cadrul IGP.

În 2018, printre mai frecvente crime săvârşite în stare de ebrietate au fost jafurile, omorurile şi violurile.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu