BĂTAIE DE JOC. Un trotuar din Budești a fost asfaltat doar pe jumătate

Embed:

Ca la noi, la nimeni. Un trotuar de pe strada Chișinăului din satul Budești a fost asfaltat doar pe mijloc. Potrivit autorităților locale, s-au astupat doar gropile formate după schimbarea țevilor de aprovizionare cu apă.

De o lună, localnicii sunt nevoiți să meargă pe un trotuar asfaltat în bătaie de joc. Muncitorii au turnat de-a lungul trotuarului doar o fâșie de asfalt.

”Cum a fost?

A fost foarte rău, ca întotdeauna. Totul se face așa, peste. Nu-i cum trebuie, acesta mult nu va ține”.

”Nu e normal. Trebuia să-l facă normal. L-a stricat, nu-i acela care ne trebuie. Când lucrul e făcut bine, e de o plăcere să mergi. Nu-i drept. Noi suntem bătrâni, te împiedici și pe loc drept”.

Din cauza denivelărilor pronunțate, locatarii se deplasează cu greu pe porțiunea de drum. Cel mai dificil le este mămicilor cu copii mici și bătrânilor.

”Eu sunt de acord că trotuarul este făcut haotic. Vin copiii de la școală, merg foarte mulți copii pe aici. Merg mamele cu cărucioarele. Tot e foarte incomod. Se vrea ceva mai bun, se vrea un drum comod”.

”Tot trotuarul trebuie asfaltat. Trăiesc aici de mult, dar puțin ce s-a schimbat. E greu să te deplasezi.”

Sunt însă și localnici care nu par deranjați de modul în care au fost astupate gropile.

”Știți cum vorba ceea: decât de loc, e bine și așa”.

”După cum au avut bani, cred că așa o făcut. Aceștia cu apa o stricat, aceștia au făcut. Cât au stricat, atât au făcut”.

Primarul satului Budești, Nina Costiuc, spune că această porțiune de trotuar va fi reparată doar după ce se vor găsi în buget peste 90 de mii de lei.

”În proiect este inclus porțiunile de drum, de trotuar care sunt deteriorate în urma țevilor de apeduct. S-au calculat porțiunile strict și s-au restabilit. Nu este vorba despre un proiect aparte de reparație a trotuarelor. Și eu am dorință ca trotuarele să fie accesibile și să asigure securitate oamenilor”, a spus NINA COSTIUC, primarul satului Budești.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu