"BĂTAIE DE JOC!" Un drum din Floreşti, un adevărat coșmar pentru șoferi

Embed:

Un drum deteriorat care leagă şase sate din raionul Floreşti cu centrul raional le dă mari bătăi de cap conducătorilor auto. Segmentul este în reparaţie mai bine de doi ani. Gropile şi şanţurile de pe carosabil nu pot fi ocolite, iar după fiecare ploaie acesta devine impracticabil. Oamenii se plâng că nu pot merge la muncă, iar ambulanţele ajung cu întârziere la spital. Autorităţile promit, că în scurt timp vor relua lucrările de reparaţie.

Localnicii din satele Caşunca, Ciutuleşti, Sârbeşti, Nicolaevca, Roşietici şi Cenuşa spun că suportă cheltuieli enorme la reparaţia automobilelor.

Mai mult, din cauza gropilor de pe carosabil au loc des accidente rutiere:

"Băiatul se deplasa spre casă pe pietrișul acesta, s-a răsturnat maşina şi a murit băiatul. Noi plătim o grămadă de bani, dar unde se duc banii aceştea!?"

"- Se rupe volanul, deja nu mai putem merge. E bătaie de joc. - Sunt în siguranţă pasagerii în aceste condiţii? - Nu. Nici ei nu pot aşa, cad de pe scaune."

"Suntem nevoiţi să apelăm la ministru, dacă nu ne va ajuta vom bloca drumul. Altă ieşire noi nu vedem. Sunt şase sate, 1/3 din oameni au maşini şi plătesc impozite."

Oamenii se plâng că ambulanţele şi pompierii ajung uneori prea târziu la destinaţie din cauza drumului: "Au fost cazuri când naşterea am fost primită la domiciliu. Timp de 20 de minute din raion ambulanţa ar trebui să ajungă, dar noi aşteptăm câte o oră."

Autorităţile dau vina pe antreprenorul care nu şi-ar fi onorat obligaţiile la timp, acesta fiind atacat în judecată.

"Cine va câştiga judecata nu ştim, dar Administraţia de Stat a Drumurilor a preconizat pentru anul acesta 12,9 milioane de lei pentru reparaţia acelui drum în variantă albă", a precizat Gheorghe Goncear, vicepreședintele raionulul Florești.

Administratorul firmei nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia. Până acum, pentru reparaţia celor șapte kilometri ai drumului Putineşti-Floreşti s-au cheltuit aproximativ patru milioane de lei din bugetul de stat. Suma totală a proiectului este de 47 de milioane de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu