BASCHET: Cine este noul antrenor al echipei Sacramento Kings

Luke Walton a fost numit, luni, în funcţia de antrenor al echipei Sacramento Kings din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), la doar trei zile după ce a părăsit banca tehnică a clubului Los Angeles Lakers, scrie agerpres.ro.

Walton, în vârstă de 39 de ani, îl înlocuieşte pe David Joerger, concediat joi după ce a reuşit în sezonul 2018-2019 cel mai bun bilanţ din ultimii 13 ani.

Durata contractului lui Walton nu a fost precizată.

"Îl cunosc pe Luke de mulţi ani şi sunt bucuros să-l primim, pe el şi familia lui, în sânul clubului Sacramento Kings", a declarat managerul general al francizei californiene, Vlade Divac.

"Abia aştept să ne aducă din experienţa sa pe teren pentru că noi lucrăm la crearea unei culturi a victoriei pentru anii următori", a mai spus managerul.

Fost secund al lui Steve Kerr la Golden State Warriors, Walton, el însuşi fost jucător la LA Lakers (2003-12) şi Cleveland Cavaliers (2012-13), a preluat conducerea tehnică a lui Lakers în 2016, dar nu a reuşit niciodată să califice echipa în playoff.

Lakers l-a transferat în vara trecută pe starul LeBron James, dar chiar şi cu triplul campion NBA în efectiv, a doua cea mai titrată franciză din istorie s-a clasat abia pe locul 10 în Conferinţa Vestului.

Trei echipe din NBA sunt încă fără antrenor: LA Lakers, Cleveland Cavaliers şi Memphis Grizzlies.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu