Barroso: Acordul de Asociere cu Moldova nu e capătul drumului! Cred în perspectiva de aderare a Moldovei la UE

Embed:

Uniunea Europeană va susţine Moldova cu milioane de euro pentru a o apropia şi mai mult de marea familie europeană. Iar Acordul de Asociere şi de Liber Schimb, care va fi semnat în 27 iunie, nu reprezintă punctul final în ceea ce priveşte relaţiile ţării noastre cu UE.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, după reuniunea comună a Guvernului de la Chişinău şi a Comisiei Europene, care a avut loc în premieră, astăzi, la Bruxelles.

Preşedintele Comisiei Europene a reiterat că toţi moldovenii vor avea de câştigat de pe urma semnării Acordului de Asociere document care va permite deschiderea pieţelor, va îmbunătăţi mediul de afaceri şi va asigura bunăstarea oamenilor. Din toamnă, vinurile noastre vor avea acces deplin pe piaţa europeană. Vor creşte şi cotele de export pentru anumite fructe şi legume. În curând, oficialii UE vor finaliza acorduri care vor garanta securitatea energetică a Moldovei.

"Acordul de Asociere cu Republica Moldova nu este obiectivul final al cooperării cu Uniunea Europeană. Cred în perspectiva de aderare a Moldovei la UE. Am constatat că există o calitate excelentă a relaţiilor Uniunii Europene cu statul unit şi modern Republica Moldova. Pe data de 27 iunie o să semnăm Acordul de Asociere, care are avantaje economice şi va aduce un viitor prosper. Din această toamnă, Moldova va avea accesul deplin pe piaţa Uniunii Europene. Am hotărât deja să alocăm 130 de milioane de euro ca asistenţă tehnică anul acesta, am mai adoptat un pachet de 30 de milioane de euro pentru a asigura Republica Moldova pentru pregătirea acordului de liber schimb", a declarat preşedinte Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Premierul Republiicii Moldova, Iurie Leancă, a declarat că această întrunire reprezintă recunoaşterea drumului European al Moldovei. Acesta a mai spus că 2014 este anul cu cele mai mari realizări în cooperarea cu UE.

"Mulţumesc pentru că recunoaşteţi perspectiva europeană a Republicii Moldova, pentru că noi pornim de la premisa că altă variantă nu există, spre asta se îndreaptă eforturile noastre de a construi o democraţie solidă. Mulţumesc pentru că aţi spus că Acordul de Asociere nu este obiectivul final. Vom continua să îmbunătăţim viaţa moldovenilor", a spus Iurie Leancă.

Uniunea Europeană va acorda ţării noastre 130 de milioane de euro pentru implementarea Acordului de Asociere şi alte 35 de milioane pentru instruirea specialiştilor din diverse domenii.

Publika.md aminteşte că prim-ministrul Iurie Leancă și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au prezidat astăzi reuniunea comună a Guvernului de la Chișinău și a Comisiei Europene, care a avut loc în premieră la Bruxelles.

Comisia Europeană a recunoscut progresele importante pe care le-a obținut Moldova în realizarea reformelor și și-a reafirmat sprijinul în continuarea reformei justiției, combaterii corupției și îmbunătățirii climatului de afaceri din țara noastră.

Totodată, Comisia Europeană a reiterat susținerea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internațional. Părțile au subliniat necesitatea continuării negocierilor în formatul 5+2 și identificarea unei soluții care ar respecta principiile de suveranitate și integritate teritorială a Republicii Moldova, oferind un statut special regiunii din stânga Nistrului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu