Barcelona și Real Madrid continuă lupta acerbă pentru titlu în Primera Division

Embed:

Barcelona și Real Madrid continuă lupta acerbă pentru titlu în Primera Division. Catalanii au învins pe teren propriu Osasuna cu scorul de 7-1, iar Realul s-a impus pe terenul formației Deportivo la Coruna cu 6-2.

Fără tripleta Cristiano Ronaldo - Bale - Benzema, "Los Blancos" au deschis scorul pe stadionul "El Riazor" în minutul 2 prin Alvaro Morata.

James Rodriguez a majorat avantajul oaspeților în minutul 14. Internaţionalul român Florin Andone a redus din diferență în minutul 35, însă Real și-a mărit din nou avantajul prin Lucas Vazquez, care a înscris cu un minut înaintea pauzei.

James Rodriguez a realizat dubla în minutul 66, pentru ca Isco să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor peste 11 minute. Gazdele au marcat golul doi prin Joselu, iar Casemiro a stabilit rezultatul final în minutul 87.

După rezultatul de aseară, Real a rămas pe locul doi în clasament, cu 78 de puncte, la egalitate cu liderul Barcelona, cu golaveraj mai slab, dar și cu un meci mai puțin disputat.

Tot aseară, în semifinalele Cupei Franței AS Monaco a fost eliminată de Paris Saint-Germain.

Echipa monegască, care a jucat cu rezervele, a pierdut meciul de pe stadionul Parc des Princes cu scorul de 0-5.

AS Monaco și Real Madrid vor juca săptămâna viitoare în semifinalele Ligii Campionilor.

Echipa din Principat se va confrunta cu Juventus Torino, iar Realul o va avea ca adversară pe Atletico.

Cele două partide vor putea fi urmărite în transmisiune directă la Prime.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu