Barcelona şi Atletico au reuşit doar câte o remiză în etapa a 20-a din La Liga

Embed:

Lupta se încinge în Spania. Real Madrid s-a apropiat la doar un punct de primele două clasate, FC Barcelona şi Atletico Madrid, după ce cele două formaţii nu au reuşit să se impună în etapa a 20-a.

Barcelona a avut ceva emoţii pe terenul lui Levante, pe care o va întâlni şi în sferturile Cupei, peste două zile. Gazdele au deschis scorul după doar 10 minute de joc, prin Loukas Vyntra, dar golul egalizator nu a întârziat foarte mult.

Gerard Piqué i-a salvat pe "catalani", marcând în minutu 19, stabilind totodată şi rezultatul final. Cu acelaşi scor s-a încheiat şi partida dintre Atletico Madrid şi Sevilla. David Villa a marcat pentru madrileni, iar Rakitic a înscris golul egalizator, din penalty.

Barcelona şi Atletico au câte 51 de puncte, iar Real s-a apropiat de ele la un punct după victoria categorică cu Real Betis, scor 5-0.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu