Bărbatul suspectat de atacul armat din Utrecht și-a recunoscut vina

Bărbatul suspectat de uciderea a trei oameni într-un atac armat comis într-un tramvai din Utrecht la începutul acestei săptămâni şi-a recunoscut vineri vinovăţia în faţa unui judecător şi a spus că a acţionat singur, relatează Reuters, dpa şi AFP, citându-i pe procurorii olandezi, scrie agerpres.ro.

Gokmen Tanis, de 37 de ani, născut în Turcia, este acuzat că a comis atacul de la 18 martie cu intenţie teroristă. De asemenea, autorităţile investighează dacă bărbatul a avut şi motive personale pentru atac.

"Suspectul în vârstă de 37 de ani a recunoscut în această dimineaţă (vineri - n.r.) în faţa judecătorului infracţiunile penale reţinute în cazul lui", a precizat ministerul public într-un comunicat, adăugând că suspectul a declarat că "a acţionat singur".

Tot vineri, arestul său a fost prelungit cu perioada maximă de două săptămâni.

Pe lângă cei trei morţi, atacul armat de luni, dintr-un tramvai aflat în zona de vest a Utrecht, s-a soldat şi cu rănirea a cinci persoane.

Anchetatorii au descoperit anterior o scrisoare în maşina pe care suspectul urma să o folosească pentru a părăsi locul atacului, printre alte probe care indică un atac terorist, notează dpa.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu