Bărbatul din Glodeni care a UCIS amantul fostei sale soţii, şi-a primit pedeapsa

Bărbatul din Glodeni care l-a omorât pe un consătean, pe care îl prinsese în pat cu fosta sa soţie, şi-a primit pedeapsa.

Potrivit procurorilor, tragedia a avut loc în iunie curent, la domiciliul inculpatului din satul Ciuciulea, unde acesta locuia împreună cu fosta sa soție.

Revenind acasă, acesta şi-a prins fosta consoartă în pat cu un consătean. Pentru a se răzbuna pe cei doi, inculpatul a lovit femeia, după care l-a luat la pumni pe amantul acesteia.

La încercarea amantului de a se justifica, inculpatul, în prezenţa fiului său minor, a luat o bâtă din lemn, aplicându-i multiple lovituri, cu o deosebită cruzime, peste diferite părţi ale corpului, până a doborât victima la pământ.

În continuare, acesta a abandonat bărbatul, care se afla în stare gravă în curtea sa, urmărind chinurile acestuia până a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a convins un musafir care tocmai venise, să ajute să scoată în drum bărbatul care zăcea la pământ, şi care, potrivit acestuia, ar fi fost criţă beat. Cadavrul victimei a fost abandonat lângă poarta gospodăriei inculpatului.

Fiind audiat de procurori, făptaşul şi-a recunoscut vina integral, dând declaraţii detaliate oamenilor legii.

Pentru comiterea omorului intenţionat, săvârşit cu deosebită cruzime, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de detenţie, în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor stabilite de lege.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu