Bărbatul, care a cerut în instanţă să i se scadă 20 de ani în acte, A PIERDUT PROCESUL. Ce va face în continuare

Olandezul de 69 de ani care a cerut instanței să-l întinerească în acte cu 20 de ani a pierdut procesul.

El a anunțat însă că va face apel la decizie deoarece argumentele judecătorului nu sunt valabile, scrie Euronews. Emile Ratelband, în vârstă de 69 de ani, a cerut unui tribunal districtul să modifice documentele, astfel încât să apară în acte ca fiind de 49 de ani, dar instanța a constatat că nu există nicio lege, precedent sau prevedere legislativă care să permită o astfel de decizie.

"Domnul Ratelband este liber să se simtă cu 20 de ani mai tânăr decât vârsta lui reală și să acționeze în consecință. Dar modificarea datei de naștere ar face ca 20 de ani de înregistrări din registrul nașterilor, deceselor, căsătoriilor și parteneriatelor înregistrate să dispară. Aceasta ar duce la o serie de implicații juridice și sociale nedorite", motivează instanța decizia de a respinge cererea bărbatului.

Ratelband susține că cererea este similară cu forme de transformare personală, care sunt acceptate în Olanda, precum posibilitatea unei persoane de a-și schimba numele sau sexul. Dar instanța a declarat că nu a găsit nici un motiv în argumentele sale pentru a crea o nouă jurisprudență.

"Există o varietate de drepturi și îndatoriri legate de vârstă, cum ar fi dreptul la vot și obligația de a merge la școală", mai arată instanța. În ciuda deciziei, Ratelband a transmis că se simte „grozav”.

"Judecătorul ne-a dat multe date de care să ne folosim pentru a dovedi că decizia a fost greșită, așa că vom face apel", a spus el.

„Când am 69 de ani sunt limitat. Dacă am 49 de ani pot cumpăra o casă nouă, pot conduce o altă mașină. Pot să mai muncesc. Atunci când sunt pe Tinder și spun că am 69 de ani, nu mai primesc niciun răspuns. Dacă am 49 de ani, cu fața pe care o am, voi fi într-o poziție luxoasă”, a spus Ratelband.

Olandezul mai spune că, potrivit doctorilor, corpul lui este al unui bărbat de 45 de ani. El are de gând să renunțe la pensie dacă schimbare va fi acceptată.

Emile Ratelband vrea ca data de 11 martie 1949 să devină 11 martie 1969 pe actele oficiale, comparând schimbarea cu cea pe care o fac persoanele transgender. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu