Barack Obama a făcut un avertisment pentru Rusia şi a promis sprijin Republicii Moldova (VIDEO)

Embed:

Rusia are o singură cale pentru a pune capăt tensiunilor din Ucraina: să înceapă negocierile cu Kievul şi să acţioneze responsabil conform normelor internaţionale. În caz contrar, Moscova va trebui să suporte consecinţe economice. Este un ultim avertisment făcut de Barack Obama la încheierea summitului de la Haga pe tema Securităţii Nucleare.

Liderul de la Casa Albă a ameninţat Rusia că sancţiunile ar putea fi extinse în domeniul energertic, finanţelor, comerţului şi vânzărilor de arme. Barack Obama a mai adăugat că Federaţia Rusă este mai izolată ca niciodată, iar atitudinea Kremlinului faţă de ţările vecine nu este un semn de forţă, ci de slăbiciune.

"Faptul că Rusia a simţit nevoia de a recurge la armată şi de a încălca dreptul internaţional este dovada unei influenţe mai mici, nu a unei influenţe în creştere. Poziţia noastră rămâne aceeaşi: rezolvarea crizei pe căi diplomatice", a declarat preşedintele SUA.

De asemenea, Obama promite sprijin statelor vecine cu Ucraina, inclusiv Moldova, care nu sunt membre NATO, în faţa unor posibile ameninţări din partea Rusiei. 

"Facem tot ce putem pentru a susţine economiile lor, iar prin intermediul diferitor iniţiative diplomatice şi economice, încercăm să ne asigurăm că aceste ţări simt sprijinul nostru şi că le suntem alături. Dar dacă ne referim la un potenţial răspuns militar, acest lucru ţine doar de NATO", a menţionat Barack Obama.

Şi Alianţa Nord-Atlantică şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu mobilizarea forţelor ruseşti la graniţa de est a Ucrainei.

"Pot să dau asigurări că suntem foarte îngrijoraţi din cauza forţelor militare de la frontiera cu Ucraina. Alianţa este concentrată să asigure o securitate eficientă", a menţionat secretarul general al NATO.

În prezent, măsurile Occidentului împotriva Rusiei au un caracter individual. Atât SUA, cât şi Uniunea Europeană au aprobat o listă neagră cu oficiali ruşi, a căror active sunt îngheţate şi au interdicţie de călătorie. Spre deosebire de UE, sancţiunile Wasingtonului vizează şi o bancă rusească.

Anterior, liderii G7 reuniţi la Haga au decis să anule summitul G8, programat la Soci, şi să se întâlnească în iunie la Bruxelles.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu