Barack Obama a cerut conducerii Egiptului să evite vărsarea de sânge

Embed:

Comunitatea internaţională a reacţionat prompt la protestele violente din Egipt. Statele Unite, cele mai importante state europene, dar şi Israelul au oferit reacţii referitoare la această situaţie.

Statele Unite ale Americii se pregătesc să evacueze, luni, cetăţenii americani din Egipt, din cauza manifestaţiilor antiguvernamentale violente din această ţară. În acelaşi timp, şeful de la Casa Albă, Barack Obama a discutat siutaţia din Egipt la o şedinţă a Consiliului de Securitate, unde a cerut guvernului de la Cairo să aplice reforme şi să ţină situaţia sub control. Premierul britanic, David Cameron, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, s-au alăturat reacţiei americane şi au cerut şefului statului egiptean Hosni Mubarak, să evite vărsarea de sânge şi să îşi respecte promisiunile privind reformele din aceast stat. Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat că obiectivul ţării sale este menţinerea păcii cu Egiptul, care durează deja de câteva decenii.

Totodată, Stratfor relatează despre faptul că Statele Unite şi Israelul ar fi în alertă din cauza rolului Frăţiei Musulmane şi a Hamas-ului în demonstraţiile din Egipt. Agenţia americană scrie că poliţia egipteană nu mai patrulează în zona de frontieră cu Fâşia Gaza, iar membri Hamas înarmaţi intră în Egipt şi colaborează strâns cu fundamnetaliştii islamici din această ţară.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu