Bani de ceai şi benzină pentru protestatarii din centrul Capitalei

Embed:

Protestele organizate de Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei în centrul Capitalei au adunat şi oameni din mai multe raioane. Unii dintre ei au recunoscut că au primit bani, benzină şi produse alimentare pentru a veni la Chişinău. Organizatorii neagă, însă, totul.

Mai mulţi protestatari spun că s-au ales cu câte ceva. "Da am venit de la Orhei, ce să fac. Şi normal că ne-au dat bani de un ceai. Nu vă spun cât ne-au dat, e secret", a povestit un bărbat.

"Bani aşa de benzină, ne-au dat nouă", a confimat un alt bărbat.

"Banii niciodată nu contează, chiar dacă e frig afară, cât putem să mai răbdăm în această situaţie? Pentru benzină probabil că da, este ceva", a adăugat un alt manifestant.

Iurie Roşca, unul din organizatorii acţiunii de protest, a reacţionat nervos şi neagă faptul că oamenii ar fi plătiţi ca să vină la manifestaţie.

"Este un fals, este o dezinformare şi îmi pare rău", a declarat Iurie Roşca.

Ca şi săptămâna trecută, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au venit şi câteva persoane care l-au huiduit pe Iurie Roşca. Ei au scandat "Jos Iuda!!!".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu